| 1.
|
URGIS'I, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăţi, persecuţii. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. - Din ngr. orgh'izome (după urgie).
Sursă
: DEX'98
(20303)
- valeriu |
| |
| 2.
|
URGIS'I vb. v. alunga, dusmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, pro-scrie, surghiuni, urî, vrăjmăsi.Sursă
: Sinonime
( 216974)
- siveco |
| |
| 3.
|
URGIS'I vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima. Sursă
: Sinonime
( 216973)
- siveco |
| |
| 4.
|
urgis'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. urgis'esc, imperf. 3 sg. urgise'a; conj. prez. 3 sg. si pl. urgise'ască
Sursă
: DOR
(291504)
- siveco |
| |
| 5.
|
A URGIS//'I ~'esc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. 'orghizomai
Sursă
: NODEX
(358556)
- siveco |
| |
| 6.
|
A SE URGIS//'I mă ~'esc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. 'orghizomai
Sursă
: NODEX
(358557)
- siveco |
| |
|
|